Algerian prins lângă Halmeu

Polițiștii de frontieră au depistat, într-o parcare aflată la limita dintre localitățile Halmeu și Tutulung, un cetățean străin.

Bărbatul în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră și nu avea documente de identitate asupra lui, fapt pentru care a fost condus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că bărbatul este cetățean din Algeria, în vârstă de 16 ani.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care a ajuns în zonă, iar cetățeanul algerian a fost preluat de reprezentanții Biroului pentru Imigrări Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Lasă un răspuns