Incendiu pe Ostrovului
Marți, 17 noiembrie, pompierii au fost alertati cu privire la izbucnirea unui incendiu, la un apartament din municipiul Satu Mare.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulanță apaținând Serviciului de Ambulanță Județean.
Odată ajunse la fața locului, foțele profesioniste au gasit incendiul manifestându-se cu flacără la nivelul unei camere.
În interior se afla o persoană de sex masculin care a reușit să se autoevacueze la timp, iar o altă persoană a intrat în imobil pentru a salva proprietarul neștiind că acesta s-a autoevacuat, din fericire, reușind și cea de-a doua persoana să se autoevacueze pana la sosirea forțelor profesioniste. Acestora li s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, în urma inhalărilor de fum și au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe.
Cauza probabilă de producere a incendiului este lumânarea.
În urma evenimentului au ars: mobila și patul dintr-o încăpere.