Colectie de carti postale, expusa la Muzeul Judetean

Unul dintre cei mai prodigioși colecționari privați sătmăreni, Ioan Pușcaș, a donat recent Muzeului Județean Satu Mare o impresionantă colecție de cărți poștale referitoare la orașul și județul Satu Mare de la sfârșitul sec. al XIX-lea și până în anii 1970.

Cu această ocazie, Muzeul Județean Satu Mare, Secția de Istorie organizează o expoziție foto-documentară, care poate fi vizitată din data de 14 noiembrie. În cadrul expoziției sunt prezentate cărți poștale originale și reproduceri după cele mai semnificative imagini cu orașul Satu Mare, puse la dispoziția noastră de Ioan Pușcaș.

Exponatele sunt puse în context de atmosfera reconstituită din cafeneaua și restaurantul „Dacia” și de proiecții ale imaginilor și hărților de epocă cu orașul Satu Mare.

Vernisajul expoziției care a avut loc astăzi a fost onorat de participarea cvartetului „Fourever” al Filarmonicii „Dinu Lipatti”. La eveniment a mai participat și Ioan Pușcaș, căruia i s-a acordat o diplomă de excelență.

Circulatie potolita la Petea

În ultimele 24 de ore, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1494 persoane, dintre care 1341 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Dintre acestea, 153 persoane au intrat în carantină la domiciliu.

Restul de 1175 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.

Până la data de 14.11.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 773 persoane.

135 de cazuri noi de coronavirus in judetul Satu Mare

Până astăzi, 14 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 353.185 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

239.051 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore, în judetul Satu Mare au fost confirmate un numar de 135 de infectari.

Până astăzi, 8.813 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 13.11.2020 (10:00) – 14.11.2020 (10:00) au fost raportate  129 de decese (73 bărbați și 56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Teleorman, Vâlcea și Vaslui.